Capitolul 10

10. Putere

Jane PDV

…NU!

Si am simtit cum presiunea scade, in timp ce toate explodeaza….

Era o senzatie atat de ciudata, atat de noua pentru mine. Ma facea sa ma simt in siguranta, ca atunci cand fetusul se afla in pantecele mamei, neavand nici o legatura cu lumea exterioara. Era placut, chiar daca avea acel gust amar pe care il simteam cand faceam ceva rau. Totusi, nu o puteam controla. Era ceva mai puternic decat mine. Aveam ochii inchisi, dar puteam simti uraganul din jurul meu, care parea ca inghite tot, inafara de mine. Sau putea la fel de bine sa fie o briza usoara. Senzatiile erau diferite, ajungand la creierul meu transfigurate.

Unde era furia de acum cateva moment?

Unde era Joe? Nu se presupunea ca inca ar trebui sa urle la mine?

Si ce dracu se intampla?

As fi putut sa lupt cu aburul acela lenes, dar ceva ma tragea in inconstienta si parea mult mai usor sa ma las purtata de val. Incet, disperarea se pierdea in neant si puterea mea crestea, in timp ce orice materie solida din jurul meu parea ca se dezintegreaza.

N-am putut sa ma mai gandesc la nimic pana cand, dupa cateva minute, tot valul acela de energie incepu sa mi se para natural. Parte din mine. Mi-era frica sa ma intorc la realitatea care parea atat de departe si totusi, dupa cateva secunde, am deschis ochii.

Am impietrit.

Bella PDV

Saream din creanga in creanga, printre copacii infrunziti, cu simturile incordate la maxim. Ma obisnuiesem deja cu senzatia eliberatoare care ma cuprindea de fiecare data cand faceam asta, golul dinauntrul meu simtind acum nevoia starii de euforie de dinainte. Totusi, era diferit. Sentimentul era umbrit de frica. Frica sa nu fie prea tarziu.

Mintea mea incerca sa nege, dar stiam mai bine decat oricine ca sansele sunt impotriva noastra. Un deja-vous ma cuprinse.

Si imi era dor. De fiica mea. Suna atat de egoist sa ma gandesc la mine, cand Renesmee era cu siguranta acasa, fericita, iar Jane era… La dracu, nici macar nu stiam unde era. As fi vrut sa pot plange, sa pot urla. Sa gasesc ceva cu care sa acopar nimicul pe care-l simteam in inima mea inghetata. Nu am fi vrut sa-l fac pe Edward si mai trist decat era, asa ca nu i-am spus nimic, alergand in continuare in spatele lui.

-         Ce facem acum? intreba el agitat pentru a mia oara.

Mi-as fi dorit sa pot sa-i raspund, sa-i spun ca totul va fi bine. Dar nu puteam. Nu stiam nimic. Nu stiam daca Jane avea sa mai vada cerul si maine. Cat de crud parea ca, pentru noi, ziua urmatoare era sigura, luminoasa. Jane nu avusese niciodata asta. Nu fusese niciodata in siguranta, si nu-i pasa ca nu avea un viitor, ca toata lumea. Si totusi, era grozava. Nu avea nici un motiv sa ne accepte, si totusi avusese incredere in noi. Devenise una de-a noastra. Sora mea. Era imposibil de spus cum ajunsesem sa o iubim cu totii atat de mult.

Am auzit urletul disperat al lui Edward, stiind ca gandea la fel ca si mine si inca odata am simtit in ochii lacrimile pe care nu as fi putut niciodata sa le vars. M-as fi oprit sa-l mangai, dar stiam ca asta nu putea sa-i faca bine atunci. In loc de asta, am alergat inaintea lui, revazand din nou in minte scena de acum doua ore…

Dupa ce Jane se culcase, am ramas cu totii in sufragerie, sa discutam cu Corina. Carlisle cantarea mai multe optiuni pe care le puteam lua in considerarea in privinta ei, in timp ce Edward juca sah cu Jasper. Nu stiam de ce, dar aveam o presimtire neplacuta, asa ca o rugasem pe Alice sa se uite putin in viitorul lui Renesmee. Ma gandeam ca sunt pur si simplu paranoica, avand in vedere ca nu-mi vazusem fiica de ceva vreme, cand figura lui Alice ingheta, iar mana ei fina sparse intr-o fractiune de secunda vaza pe care o tinea in mana. Nu putu sa faca nimic, decat sa mormaie un “Jane…” inainte sa ma reped in camera ei. Degeaba. Tot ce era de vazut era un pat gol, nefacut si o fereastra deschisa, prin care batea vantul.

La dracu.

Am inceput sa-mi infig picioarele si mai tare in scoarta copacilor care trosnea la fiecare atingere si sa sar mai repede. Trebuia s-o gasim. Ciudat, nici n-am bagat de seama cand Edward ma ajunse din urma si ma prinse de mana, pielea lui atat de fina trimitand fiorii prin tot corpul meu de piatra.

Parea sa se concentreze la cu totul altceva, dar ramase langa mine indata ce m-am oprit. I-am privit chipul chinuit- maxilarul incordat si ochii plini de durere. Sufletul mi se sfasia in bucati.

-         Edward… am inceput eu nestiind sigur ce vreau sa spun. Vreau s-o gasim. Tot ce-mi doresc acum e sa fie iar cu noi si sa fie bine, stii asta. Ma durea sa continui. Dar trebuie sa incerci sa te calmezi si sa gandesti limpede. Nu te ajuta cu nimic ca alergi mai repede daca nici macar nu stim incotro s-o luam.

Un suspin iesi din gatul sau.

-         Bella… Daca e… Prea tarziu?

Nu puteam nici macar sa ma gandesc la varinata aceea, asa ca nu i-am raspuns. In loc de asta, ma gandeam la Jane. La ea zambind, alergand prin padure cu Renesmee si Jacob. Picioarele ei umane obosind prea repede si ea aruncandu-se pe jos, in iarba. Uitandu-se cu Esme la zeci de mii de cataloage, fara sa se plictiseasca. Cantand pe melodiile lui Edward. Ce naiba facuse fata aceea de ne intrase asa pe sub piele?

Nu conta, facea acum parte din familie. Si noi ne protejam familia.

-         O sa fie bine, am spus nesigura. N-aveam de unde sa stiu, dar nu puteam sa ne dam batuti. Ii datoram lui Jane mai mult de atat.

Edward se apropie de mine si isi puse bratele in jurul umerilor mei, sarutandu-ma incet pe frunte. Imi era atat dor sa fie bine, sa fim doar eu si el. Inima imi fremata pentru o clipa.

-         Nu stiu ce m-as face fara tine.

Am zambit si am ramas pentru un moment asa, timpul scurgandu-se pe langa noi.

Am fost intrerupti de zgomotul unor copaci cazand si ne-am intors alarmati, uitandu-ne in spate. Inima imi ingheta in piept cand l-am vazut pe Emmet apropiindu-se de noi, demoland totul in jur. Avea intiparita pe fata o expresie furioasa care ma ingrozea. Un marait adanc ii iesi din piept cand ajunse in fata noastra.

-         La naiba, Alice a vazut un vampir! urla el. Era intr-un hambar, nu parea departe de aici si vorbea cu unul dintre copii cu care fusese Jane in tabara.

-         Poate sa… E posibil ca Jane sa fie acolo? intreba Edward rece.

-         Sa ma ia dracu` daca nu cred acelasi lucru, Edward! Daca e cu el si tipul e un psihopat?

M-am cutremurat la gandul acela.  Nu era nevoie ca tipul sa fie un psihopat. Era deajuns ca era vampir.

Trebuia sa o luam din loc.

Jane PDV

Priveam in jur, la mainile mele neputincioase si la cer.

Bucatii de scandura si radacini de copac zburau peste tot, intr-o tornada ametitoare de praf si mizerii. Simteam pamantul tare de sub mine, tremurand. Urechile imi tiuiau, facandu-mi sangele sa alerge spasmodic prin vene.

Nu mai voiam sa vad nici o secunda dezastrul acela. Haosul din cer. In aer era un miros puternic de cenusa,care ma ineca si imi ardea narile. Parca nu era nimic, inafara de tornada aceea in mijlocul careia ma aflam. Totul parea putred, fara viata. Mirosea a mucegai si furtuna.

Un soi de pamant ars si sterp se intindea pana dincolo de orizont, presarat pe alocuri cu bucati arse de lemn care, minunat, nu plateau deasupra capului meu. Hambarul vechi nu mai era. Si nici Joe. Am inghitit in sec. Eram eu si nimicul care se misca in jurul meu cu o viteza uluitoare. Cerul era acoperit cu o patura de ceata. Abia puteam sa vad ceva de praful care imi intra in ochi. Ciudat, nu parea sa ma zgarie. Si nici nu parea sa ma doara ceva, desi pe picioarele mele se scurgeau incet fasii de sange.

Nu puteam sa suport ce vedeam, dar nici nu puteam face nimic. Mintea mea bolnava incerca sa caute explicatii logice, negand ceea ce subconsteintul imi urla in fata. Eu distrusesem totul. Era ca si cum ceva din mine explodase, odata cu tot ceea ce era in jurul meu, pe o raza de… Cativa kilometri, din cate puteam sa vad.

Eu… Sugeam toata energia din jurul meu, toata vitalitataea si puterea. De aceea parea ca ma simt mai bine, de aceea totul miroasea a mort. Pieptul imi palpita cand ma gandeam la monstrul care devenisem. Doamne Dumnezeule, ucisesem eu tot? Imi plimbam ochii larg deschisi de la cer la pamant, cand am observant capul lui Matt plutind in aer.

Insangerat si desfigurat, chel si cu ochii iesiti din orbite.

Imi doream sa lesin, sau sa vomit, dar trupul meu se opunea cu vehementa. Ma uram pentru asta. Uram valul caldut care plutea peste mintea mea si ma impiedica sa gandesc logic. Timpul parea sa treaca prea repede si in acelasi timp statea pe loc.

Incet, vartejul prindea si mai multa viteza, iar eu imi simteam corpul din ce in ce mai cald, mai tare. Muschii mi se incordau si venele mi se contractau. Am incercat sa-mi indoi degetele si o vanataie aparu sub pielea mea murdara si plina de sange. Tocmai imi plesnise o vena. Era prea multa presiune. M-am uitat in sus, cerand parca o explicatie.

Absorbeam prea multa energie. Nu mai puteam rezista. Capul imi bubuia.

Si totusi, cum faceam sa o opresc? Un siroi de lacrimi imi invada fata.

Bella PDV

Edward ma tinea de mana, in timp ce ne faceam loc printre crengi, marind tot mai mult viteza. Nu era nevoie sa ne uitam in urma ca sa stim ca ceilalti erau chiar in spatele nostru.

Nu stiam la ce sa ne asteptam. Nu stiam nici macar daca urma sa gasim ceva sau pur si simplu urmaream o pista falsa, dar nu puteam sa ne oprim chiar atunci. Erau prea multe in joc. Nu ne gandisem prea mult la asta, dar existau mai multe motive pentru care ar fi trebuit sa o gasim pe Jane, inafara de cele evidente.

Puterea ei… Nu stiam mai nimic despre ea, decat ca era periculoasa. Ajungand la cineva nepotrivit… Nimeni n-ar fi stiut. Nimeni nu si-ar fi dat seama. Dar ar fi putut insemna sfarsitul.

Gandurile imi alergau aiurea de la o amintire la alta, cand am vazut. Mai bine zis, am simtit, pentru ca mi-am dat seama cu mult inainte ca privelistea sa mi se desfasoare inainte ochilor. Narile mele frematau, gustand mireasma aceea seaca si putdreda care facea aerul atat de greu de respirat.

-         Simtiti si voi? am intrebat, oprindu-ma brusc pe o creanga. Edward se intoarse intr-o secunda la mine, in timp ce ceilalti ne ajunsera din urma.

-         E… Atat de ciudat. Parca apasa ceva, spuse Alice ingrijorata.

I-am aruncat o privire speriata, dand din cap.

N-a fost nevoie de cat de o fractiune de secunda ca sa pornim cu totii in directia din care venea mirosul. Si de o alta clipa ca sa vedem.

Acolo, in luminisul deshis de padure, se derula cu incetinitorul haosul.

Un vartej ametitor se rotea, raspandind in aer praf si ceata si smulgand totul de pe suprafata pamantului, lasandu-le sa se rostogoleasca incet in capcana vantului. Si inauntrul lui, cu capul in maini, o fata.

Jane.

Un geamat imi iesi din gat.

L-am privit pe Edward, dezlipindu-si de pe tricou o bucata mare de panza, scaldata in noroi si…

O durere mocnita ma lovi si imi unse arsura din gat cand am simtit mirosul sangelui.

Revino-ti, Bella. Cum te poti gandi acum la asta?!

Totusi, ce as fi putut sa fac? Priveam uimita ce se intampla inainte mea, tornada de moarte ce lasa totul sterp, ca apoi sa inainteze si sa continuie sa rupa si sa omoare.

-         Carlisle, ce naiba se intampla? am auzit glasul lui Edward.

M-am uitat la tatal sau, stand pe o creanga langa Jake, privind cu ochii stralucitori si o expresie livida tot ce se intampla.

-      Edward, spuse el privind in continuare in gol. N-am absolut nici o idee. Dar trebuie sa facem ceva.

Se intoarse sa ne priveasca.

-         Chestia asta… Pare ca inghite tot. Si continua sa se extinda.

-         Trebuie s-o oprim cumva, am auzit si vocea lui Emmett aproband.

-         Dar ce? am intrebat stins. Acolo inauntru e Jane! Si e… Prinsa…

Am privit cu totii trupul lui Jane, tremurand spasmodic in zbuciumul acela. Oare?… Era posibil?… Totul se concentra cumva in jurul ei si ea nu parea ranita. Era…

-         O Doamne! Carlisle! am tipat. E posibil ca ea sa fi cauzat chestia asta?  Oare e… Ceva legat de puterea ei?

El ma privi ingrozit pentru o secunda, inainte sa-si inchida ochii.

-         Mi-e teama ca da. Ai observat inainte, cand Jane a atins-o pe Alice. A fost ca si cum… Ar fi lasat-o ca o leguma, fara viata. Nu pot decat sa ma gandesc ca asta face si acum… Dar cu toate lucrurile din jur.

-         Si ce facem atunci? intreba Edward uitandu-se disperat la mine. Trebuie s-o oprim cumva.

Am privit din nou la dezastru, inainte sa ma trezesc vorbind:

-         Merg sa vorbesc cu ea.

Un marait imi umplu urechile.

-         Nu poti sa mergi acolo, spuse Edward printre dintii. Nu stim ce-ti poate face chestia aia.

-          E Jane, Edward! Trebuie sa fac ceva. M-am uitat din nou la Carlisle, cautand sprijin.

El aproba, dand din cap si am stiut ca trebuie.

Mai repede decat era nevoie, am sarit de pe creanga pe care ma aflam, alergand spre centrul luminisului si oprindu-ma putin inainte de limita la care se rotea tornada.

-         Jane… Ma auzi? am strigat. Jane! Haide, J, vorbeste cu mine! Jane!

Am privit cum spatele lui Jane se opri pentru o clipa, cat o bataie de inima, dupa care se intoarse sa ma priveasca.

——————————————————————————–

Uite ca am facut-o si pe asta.

Cat a trecut? Cred ca 6 luni. Si imi pare rau pentru fiecare zi in care n-am scris nimic.

Incerc s-o privesc ca pe o pauza, care depsrate o parte a povestii de cealalta, o pauza de care am avut eu nevoie ca sa-mi pun ideile in ordine.

Stiu, a durat ceva, dar sper ca sunt printre voi unii care o sa ma inteleaga. Daca nu simti, nu poti scrie.

Astazi, prin nu stiu ce minune, am reusit. M-a apucat ceva. Si am scris.

Sper ca mai exista unii care n-au uitat de povestea mea. Daca ati facut-o nu va condamn.

Capitolul 11 apare cam saptamana viitoare( sper). Nu promit nimic.

So, enjoy it ! :X